Esarfa sau atasamentul fata de lucruri

     Intr-o dupa amiaza de vineri seara am hotarat, impreuna cu niste prieteni, sa mergem intr-un club la vreo 30 km distanta de orasul in care locuim. Ne-am distrat, am dansat, iar pe la ora 2 noaptea am plecat acasa. Urcand scarile in blocul in care locuiesc au avut o vaga impresie ca am uitat ceva, dar oare ce? In timp ce ma descalt imi dau seama: esarfa! nu am esarfa! Imi aduc aminte cum, in timp ce eram in club si dansam, mi s-a facut cald si mi-am dat esarfa jos de la gat, am pus-o pe canapea si nu am luat-o de acolo. Si totusi inainte de a pleca, am urmarit cu privirea masa si canapeaua ca nu cumva sa uit ceva si nu era nimic. Imi sun prietenii si nici unul nu stia nimic de ea.
    Incep sa am pareri de rau, imi aduc aminte ca esarfa este un cadou de la mama plecata in Italia, imi aduc aminte ca are culoarea albastra, iar materialul calitativ si cum este foarte posibil sa nu gasesc o alta esarfa asemanatoare, aceasta fiind preferata mea. Si atunci ma hotarasc: ma intorc dupa ea, parcurg distanta pana acolo cu masina si surpriza: esarfa numai era, ma uit atent pe si dupa canapea, pe jos, nicaieri nu era si parca imi pare si mai tare rau.
    Poate multi ma vor considera nebuna, ca la ora 3 noaptea m-am urcat in masina si am parcurs 60 km pentru o esarfa, dar oare era doar o esarfa?  Nu avem fiecare lucruri de care ne atasat, la care tinem?
    Ce ne face sa ne atasam de unele lucruri? Poate ne aduc aminte de partile bune din trecut, de anumite momente, situatii sau persoane. Toata lumea realizeaza ca pierderea unui lucru material care nu are o mare valoare estimata in bani, nu este asa mare, teoretic poti cumpara un alt obiect asemanator. Si totusi unele obiecte au o valoare sentimentala pentru noi, o valoare mai mare decat cea a banilor.
   Sunt convinsa ca fiecare dintre noi a avut un lucru la care a tinut si la un moment dat l-a pierdut, l-a uitat intr-un loc, l-a spart, l-a rupt, etc. si nu l-a putut recupera, dar intr-un final l-a uitat. Te simti nefericit, vinovat, invins pe moment.
   Asa ca, de acum incolo, mi-am propus sa nu ma mai atasez asa usor de lucrurile care imi plac, sa incerc sa le privesc de departe, sa le admir si atat, sa le vad ca pe niste lucruri care in timp se scorojesc, se uzeaza, se strica si intr-un final tot la cosul de gunoi ajung.