Mai animale decat animalele?

       
       Intr-o  zi, stand in fata scarii in masina, asteptandu-mi sotul, vad niste copii, in jurul varstei de 5-6 ani jucandu-se: erau dotati cu paturele, jucarii care mai de care mai frumoase, langa ei, un catelus de vreo 2 luni, care le tot dadea tarcoale poate-poate il baga in seama si il mangaie. Deodata apare in fata scarii un barbat de vreo 30 ani si incepe sa dea cu piciorul in catelus, acesta schelalaie, coboara scarile, se duce in iarba, iar barbatul coboara dupa el si ii mai da o lovitura, atunci am iesit din masina si am tipat la el  sa-l lase in pace. De frica, pentru ca eram singura, am intrat inapoi in masina, barbatul s-a uitat cateva secunde urat la mine, cu o privire de om plina de ura, si a intrat in scara. Copii au continuat sa se joace, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
      Si acum stau si ma gandesc ca acei copii au vazut lovirea unui animal ca pe ceva normal si sunt convinsa ca o parte din ei vor imita comportamentul barbatului: vor lovi la randul lor fiinte nevinovate. Toata lumea stie ca prima forma de invatare la copii

este imitatia! E ma intreb daca acel barbat constientizeaza cat rau face copiilor prin comportamentul sau si daca are cumva copii? Sper sa nu aibe si cel mai bine SA NU FACA! Am ajuns la concluzia ca unii oameni nu merita sa fie parinti! Nu spun ca trebuie sa fii exemplu perfect, dar totusi e nevoie sa fii constient ca nu e bine sa le insufli rautate, violenta. Consider ca daca lovesti cu usurinta un animal, poti face acelasi lucru unui om, fara a avea mustrari de constiinta.
     Imi plac foarte mult animalele, din cauza asta am si reactionat. De cand ma stiu am avut cel putin un animal in casa (in perioada in care am fost copil, am avut mai multe). Mi se pare un lucru bun pentru un copil sa creasca alaturi de un animal, asta pentru ca:
- isi cultiva mai multe responsabilitati;
- isi dezvolta latura afectiva;
- exista si o terapie cu animale pentru copii cu probleme de comportament.
      Imi plac cainii, pisicile, toate animalele, consider ca viata trebuie pretuita in toate formele ei. Astazi, ajunsa in fata scarii in care locuiesc, erau 2 pisicute, se vedea ca amandoua au fost lovite la nivelul capului si ma gandeam: oare a fost acelasi barbat care in urma cu vreo 2-3 luni a lovit acel catel sau a fost altul? sau...mai rau, un copil? De fapt, cele 2 pisicute de astazi mi-au amintit de acel catelus si m-au determinat sa scriu aceasta postare.
    Sunt oameni care si-au pierdus o parte din umanitate, poate si-au impietrit inima odata cu grijile si probleme cotidiene, sau.... poate nu au avut-o niciodata. Sper ca voi, cei care imi cititi blogul sa nu fiti asa, sper sa pastrati in voi gradul de umanitate si sa-l transmiteti mai departe celor din jur si mai ales copiilor vostri.
     Va las in compania unui filmulet cu salvarea unui catel, sa vedeti cum pretuiesc oamenii din alte tari viata: